Dinamo și Steaua fac legea în debutul sezonului și par a se desprinde din grupul formațiilor care și-au anunțat intențiile la titlu. Dintre urmăritoare, tot o echipă din București pare a avea suflul cel mai bun: Rapid. După trei ani de dominație provincială, Capitala pare a fi gata pentru revanșă.
După cinci etape, Dinamo și Steaua s-au distanțat deja la opt puncte în fața celor de la CFR Cluj și FC Vaslui, în timp ce Unirea Urziceni pare ieșită total din schemă. „Este anul nostru”, anunță la unison conducătorii celor două mari cluburi bucureștene, încălziți de ceea ce au arătat pe teren echipele. Atât Steaua, cât și Dinamo joacă fotbalul momentului în Liga I, iar vântul ce le suflă în pânze le dă dreptul să spere la titlu. Dinamo și Steaua s-au mai aflat pe primele două locuri ale clasamentului în urmă cu doi ani, în etapa a opta a sezonului 2008/2009!
„Campionatul e lung”
Dintre urmăritoare, Rapid și Timișoara stau destul de bine în clasament și au argumentul unui joc solid arătat în primele etape. „Campionatul e lung”, avertizează rapidiștii. Clujul și Vasluiul par a fi perdantele debutului de sezon, însă niciuna nu este ieșită total din calcule. Dacă își vor rezolva problemele interne, pot recupera deficitul.
„U” Cluj, peste CFR după 35 de ani!
Și orgoliile locale clujene sunt răscolite de acest început de sezon. Revenită pe prima scenă, Universitatea se află după cinci etape înaintea rivalei CFR. O astfel de situație s-a mai consemnat în urmă cu 35 de ani, în sezonul ’75-’76 (etapa a 18-a, „U” – locul 17, CFR – 18).
31 de ani au trecut de când o campioană a început catastrofal ediția următoare de campionat. În sezonul 1979/1980, FC Argeș se afla, după cinci etape, pe locul 12
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER